Cuprins
Viața de adult vine cu o mulțime de responsabilități, iar unele dintre cele mai importante sunt de ordin financiar. Încă de când ai vârsta legală de a intra în câmpul muncii și obții primul salariu, este important să știi cum să-ți gestionezi eficient veniturile deoarece greșelile financiare din tinerețe pot avea un impact major asupra vieții de adult.
Iată care sunt cele mai întâlnite greșeli și cum să le eviți.
1. Lipsa educației financiare
În timp ce unii susțin că educația financiară intră în atribuțiile școlii și ale altor instituții de învățământ, există și alte păreri conform cărora acest subiect revine în responsabilitatea părinților și a instituțiilor financiare din țară. Cu toate acestea, un lucru este cert: lipsa educației financiare poate avea un impact negativ major asupra vieții de adult. Așadar, pentru a gestiona responsabil finanțele personale, nu uita să acorzi importanță educației financiare.
Din fericire, aceasta se poate dobândi prin diverse modalități: cursuri, seminare, cărți și site-uri de specialitate. Astfel, având la îndemână atât de multe surse, devine responsabilitatea ta de a te educa financiar pentru un viitor mai sigur.
2. Lipsa unui fond de urgențe
Pentru că viața este imprevizibilă, cu provocări la tot pasul, este important să îți constitui un fond de urgență, adică o sumă de bani pe care o economisești într-o anumită perioadă de timp pentru a o putea folosi în situații de criză. Potrivit unui studiu realizat de CEC Bank, 71% dintre români nu au un fond de urgență, iar 55% susțin că nu ar avea bani să acopere cheltuieli neprevăzute.
Fie că te confrunți cu o situație de natură medicală, fie ți-ai pierdut locul de muncă sau mașina ta trebuie reparată, este bine să ai la dispoziție un buget pe care să-l folosești pentru a atenua pe cât posibil impactul negativ generat.
Este recomandat ca fondul de urgență să fie egal cu 3 – 12 salarii lunare, motiv pentru care, cu cât începi mai repede să îl constitui, cu atât vei avea mai devreme siguranța acoperirii cheltuielilor necesare în caz de urgență.
3. Lipsa unui plan lunar de administrare a bugetului
Conform unui studiu realizat de Erste Group în 2022, doar 33% din români pun bani deoparte pentru bătrânețe. Un plan bine stabilit de administrare a bugetului te poate ajuta să eviți cheltuielile inutile și să economisești bani pentru un viitor mai sigur. O soluție în acest sens poate fi metoda 50/ 30/ 20. Aceasta este metodă financiară pe care o poți pune în aplicare lună de lună pentru a-ți gestiona inteligent bugetul. Iată ce presupune:
50% din venituri vor fi alocate cheltuielilor de bază, precum plata chiriei sau a ratei, plata utilităților și plata hranei;
30% din venituri vor fi alocate dorințelor, precum achiziția unor haine din colecția unui anumit brand, ieșirile în oraș cu prietenii sau achiziția unor gadgeturi de ultimă generație;
20% din venituri vor fi alocate economiilor. Pentru a te feri de deprecierea banilor în timp, poți depune acești bani într-un cont de economii sau într-un depozit la termen.
Click aiciDescoperă mai multe metode de planificare a bugetului
4. Lipsa asigurărilor
Asigurările pot fi văzute ca un mijloc de protecție împotriva pierderilor financiare sau o metodă de a reduce incertitudinea în schimbul unei anumite sume de bani pe care o plătești lunar. Deși există asigurări obligatorii pe care trebuie să le plătești atunci când deții un autovehicul sau o locuință, ai posibilitatea de a opta și pentru asigurări facultative, pentru un plus de siguranță.
În ceea ce privește siguranța în trafic, pe lângă asigurarea obligatorie RCA, poți să optezi pentru asigurarea CASCO care acoperă daunele aduse propriului autovehicul, indiferent dacă tu ești cel care a provocat accidentul sau nu. Atunci când vorbim despre asigurarea locuinței, există polițe facultative care suportă cheltuielile produse de inundație provocată de vecini, furt sau vandalism.
Totodată, nu uita să ai grijă și de tine și de sănătatea ta. În acest sens, poți opta pentru o asigurare de viață și de sănătate, care acoperă cheltuieli apărute în caz de îmbolnăvire, accident de muncă sau alte incidente care îți pot pune în pericol viața.
5. Nerambursarea la timp a creditelor
Creditele reprezintă principala modalitate de a obține finanțarea necesară pentru satisfacerea unor nevoi. Dacă și tu ai în prezent un credit activ sau te gândești să accesezi unul, nu uita să acorzi o importanță majoră rambursării ratelor la timp.
În cele mai multe cazuri, începând cu prima zi de întârziere, se calculează dobânzi penalizatoare. Depășirea unui anumit număr de zile de întârziere poate atrage după sine începerea unor proceduri de recuperare creanțe prin intermediul unor instituții specializate în acest sens. Așadar, atunci când optezi pentru un credit, nu uita că acesta reprezintă o responsabilitate pe termen lung pe care o ai față de instituția creditoare. Rambursează-ți ratele la timp și nu vei avea parte de surprize neplăcute.
Toate aceste greșeli financiare pot fi evitate până la 30 de ani, atunci când ești informat corespunzător și prioritizezi educația ta financiară. Pune în aplicare metodele potrivite pentru tine și construiește-ți un viitor stabil!
Emil își folosește expertiza pentru a face diferența în sectorul financiar. A studiat la Universitatea din Danemarca de Sud și este director general la Intelligent Banker din 2013, unde a ajutat peste 500.000 de utilizatori din întreaga lume cu nevoile lor financiare.