Cuprins
Sumele datorate băncilor au crescut semnificativ în România, iar mulți se confruntă cu mai multe credite pe care simt că nu le vor putea rambursa niciodată. Mulți ajung să împrumute sume suplimentare pentru a achita datorii vechi, ceea ce duce la o acumulare și mai mare a datoriei în timp.
Este, desigur, un beneficiu să poți împrumuta bani când ai nevoie și să-i rambursezi pe parcurs, cu plăți lunare. Dar pentru a evita să te îndatorezi mai mult decât poți duce și pentru a scăpa de datorii mai repede, am compilat mai jos câteva sfaturi pentru a te ajuta să scapi de datorii mai rapid și să reduci costurile împrumuturilor tale.
Metode pe care le poți folosi pentru a scăpa de datorii mai rapid
Există mai multe modalități de a scăpa de datorii mai rapid, însă cele mai populare și des folosite metode sunt metoda bulgărelui de zăpadă și metoda avalanșă.
Metoda „bulgărelui de zăpadă” se concentrează pe eliminarea mai întâi a celor mai mici împrumuturi, indiferent de dobândă. Metoda avalanșă prioritizează rambursarea împrumutului cu cea mai mare dobândă, pentru a minimiza costurile totale ale dobânzii.
Vom detalia cum funcționează aceste metode în practică:
Metoda „bulgărelui de zăpadă”
Listează toate datoriile: Începe prin a face o listă a tuturor creditelor tale, de la cel mai mic la cel mai mare, indiferent de dobândă.
Concentrează-te pe cel mai mic credit: Toate resursele adiționale vor merge către achitarea acestui credit. Astfel, vei face plăți minime pentru celelalte credite și vei aloca o sumă cât mai mare pentru a rambursa creditul cel mai mic.
„Rulează” plățile: Când cel mai mic credit este achitat, folosește aceeași sumă pentru a plăti următorul credit din lista ta. Acest lucru creează un „bulgăre de zăpadă” în creștere de fonduri pentru a gestiona datoriile mai mari.
Metoda „avalanșă”
Listează creditele conform dobânzii: Fă o listă a tuturor datoriilor tale, de data aceasta sortate după rata dobânzii, de la cea mai mare la cea mai mică.
Prioritizează cea mai mare dobândă: Indiferent de suma datorată, alocă toate resursele financiare adiționale pentru a achita creditul cu cea mai mare rată a dobânzii, continuând să plătești minimul pe celelalte.
Păstrează suma: Când ai achitat primul credit, folosește banii pentru a face plăți la creditul al doilea de pe listă.
Ia în considerare refinanțarea creditului pentru a reduce dobânda
Dacă ai mai multe credite cu dobândă mare, poate fi o idee bună să soliciți refinanțarea acestora, cu garanție sau fără. Aceasta înseamnă pur și simplu că îți consolidezi toate creditele la aceeași bancă și, în schimb, primești o dobândă mai mică pentru noul împrumut.
Atunci când refinanțezi un credit, ai de regulă două opțiuni:
O perioadă de rambursare mai lungă, cu plată lunară mai mică. În acest caz, alegerea unei perioade mai lungi de rambursare poate crește costurile totale cu dobânda în timp.
Nu prelungești perioada de rambursare și achiți lunar aceeași sumă, însă datorită costurilor reduse cu dobândă, o sumă mai mare va merge către amortizarea datoriei.
» Află mai mult despre creditele de refinanțare aici.
Prioritizează plata creditelor înainte de alte cheltuieli
Una dintre cele mai simple modalități de a obține mai mulți bani pentru achitarea creditelor este din propriul buget. Este important să ai un buget, în care sunt trecute toate cheltuielile de bază (chirie, utilități, transport, mâncare, etc.) și cheltuielile variabile, cele pentru ieșiri în oraș, distracții, haine și alte hobbyuri. În cea de-a doua categorie, a cheltuielilor opționale, cu siguranță vei găsi oportunități de economisire, iar suma economisită o poți redirecționa achitării datoriilor. Poate există abonamente de care nu mai ai nevoie sau alte servicii pentru care plătești și nu utilizezi destul de des.
Când vine vorba de consumul de alimente și produse cotidiene, încearcă să profiți de ofertele din supermarketuri și să planifici cumpărături mari în loc de cumpărături sporadice. Șansele să economisești câteva sute de lei prin planificarea cumpărăturilor sunt mari, iar banii pe care îi economisești îi poți folosi pentru a a face plăți mai mari la credite.
Vinde lucrurile de care nu mai ai nevoie
Majoritatea dintre noi avem dulapuri, comode și garaje pline cu lucruri de care nu mai avem nevoie. Dar este foarte posibil ca altcineva să aibă nevoie de ele și să fie dispus să plătească bani pentru ele. Rezervă-ți un weekend pentru a face curat în toate spațiile de depozitare și, dacă găsești astfel de lucruri (cu siguranță vei găsi!), pune-le în vânzare pe OLX, Facebook Marketplace, Vinted sau alte piețe online pentru a obține niște venituri suplimentare.
Această metodă de a obține mai mulți bani necesită, desigur, ceva timp, dar poate fi foarte profitabilă. Nu uita că mulți oameni în România au ca job cu normă întreagă vânzarea produse second-hand pe internet.
Concluzie
Achitarea creditelor și eliberarea de datorii pot fi mai simple decât par, odată ce începi să faci pași concreți în această direcție. Cel mai important este să ai o imagine clară a tuturor creditelor și dobânzilor. Apoi, aplică una dintre metodele de mai sus pentru a crește plățile lunare și pentru a-ți gestiona mai bine finanțele fără a afecta prea mult calitatea vieții.
Emil își folosește expertiza pentru a face diferența în sectorul financiar. A studiat la Universitatea din Danemarca de Sud și este director general la Intelligent Banker din 2013, unde a ajutat peste 500.000 de utilizatori din întreaga lume cu nevoile lor financiare.